Cătălin Predoiu, deputat P.N. LIBERAL! Vrea… ”Tătuc”?!

Cătălin Predoiu susține că România ar trebui să fie republică prezidențială. Chiar și ca ”ipoteză de lucru”, obediența dăunează grav democrației.

Cătălin Predoiu Constituția

Fostul ministru al Justiției s-a pronunțat , în cadrul unor dezbateri dedicate reformei statului, organizate de Institutul pentru Libertate și Democrație și Fundația ”Friedrich Naumann”, că, ”având în vedere o anumită înclinație psihologică a poporului român, venită din tradiții istorice și constituționale (…), mai potrivită ar fi o republică prezidențială”, dar că trebuie ”sondat și dacă noua generație politică intrată pe piață (sic!) în ultimii 10 ani merge în aceeași direcție, precum și cum s-ar armoniza acest model cu organizarea teritorială administrativă”.

Întreaga declarație poate fi citită aici.

Ar fi logic… dar nu prea

Premisele expuse de Cătălin Predoiu sunt corecte: de prea mulți ani, premierii și președinții acestei țări ies din pătrățica lor constituțională râvnind unii (și) la prerogativele celorlalți.

Și, da, după atâtea decenii petrecute sub cizma sovietică, românilor pare să nu li se fi stins, încă, nici dragostea, nici respectul și nici frica de ”tătuc”.

Dovadă stau scorurile electorale influențate mai curând de acest tip de respect decât de performanțele reale ale competitorilor…

Iar România a ajuns unde a ajuns!

Cătălin Predoiu, și atunci, DE CE NU republică parlamentară ori chiar monarhie?

Republică parlamentară nu se prea poate, domnule Cătălin Predoiu! Nu după atâția ani în care, deloc întâmplător, s-a săpat la temelia credibilității și autorității forului legislativ: prea mulți parlamentari, salarii prea mari, prea multă corupție, prea puține legi bune…

Monarhie?

După ce s-a făcut tot ce se putea face pentru trimiterea în derizoriu a Casei Regale? Și pentru compromiterea Prințului Nicolae?

Amintirea Majestății Sale, Regele Mihai, nu este de ajuns, cum nu e de ajuns nici rolul regalității la desăvârșirea României Mari.

România Mare e prea… mare… pentru micimea politrucilor, așa cum prea mare e și numărul parlamentarilor, care le-ar putea ține în frâu dezmățul politic.

Deci, domnule deputat LIBERAL Cătălin Predoiu, mai… sondați!

Și nu doar dacă noua generație politică ”intrată pe piață” în ultimii 10 ani merge în aceeași direcție, ci și dacă noi, ceilalți, care, până ieșim, cu picioarele înainte, din această lume, avem dreptul să ne exprimăm opțiunea prin referendum, acceptăm ”direcția” dumneavoastră.

Mai multe informații despre activitatea paramentarilor prahveni găsiți aici:

Bogdan Toader, deputat PSD, cere RĂSPUNS de la Consiliul Județean!

Redactor Șef
Ziarist profesionist cu peste 30 de ani de experiență în presa prahoveană (presa scrisă, televiziune, presa online)